Ibn Qudāmah afirmă că, dacă este îndepărtat capul unei imagini, aceasta nu mai este tratată drept o imagine interzisă. Ibn ʿAbbās a spus: „Imaginea este capul, deci odată ce capul este tăiat, nu mai este considerată o imagine.” Această opinie a fost relatată și de la ʿIkrimah.
Un hadīth de la Abū Hurayrah menționează că Jibrīl i s-a adresat Profetului ﷺ, spunându-i că nu a intrat în casă deoarece existau niște statui la ușă, o perdea cu imagini și un câine înăuntru. Profetul ﷺ a fost îndrumat să taie capul statuii, astfel încât aceasta să arate ca un copac, să taie perdeaua și să o transforme în perne pe care se calcă, și să scoată câinele din casă. Mesagerul lui Allah ﷺ a procedat astfel.
Conform regulilor de jurisprudență (fiqh), dacă dintr-o imagine este înlăturată o parte vitală fără de care ființa respectivă nu ar putea supraviețui – precum pieptul sau abdomenul – sau dacă i se separă capul de corp, atunci aceasta nu mai intră sub incidența interdicției, nemafiind considerată o imagine completă.
Dar dacă ei i se îndepărtează doar o parte a cărei lipsă nu împiedică menținerea vieții, cum ar fi un ochi, o mână sau un picior, atunci ea rămâne o imagine și este în continuare interzisă.
Dacă din start imaginea este creată fără cap, sau este doar un cap fără corp, ori are cap în timp ce restul trupului nu prezintă forma unei ființe vii, ea nu este considerată o reprezentare (taswīr) a unui suflet viu și nu face obiectul interdicției.
Așadar, din afirmațiile lui Ibn Qudāmah se înțelege clar că emoji-urile, animațiile sau desenele care nu au cap – sau cărora li se elimină o parte esențială precum pieptul sau trunchiul – nu pot reprezenta o ființă care ar putea trăi; în consecință, ele nu sunt considerate taswīr.
Dacă este tăiat capul imaginii, atunci factorul de interdicție (neplăcerea) este eliminat. Ibn ʿAbbās a relatat: „Imaginea o reprezintă capul, deci, odată ce acesta a fost tăiat, ea nu mai este o imagine.”
(Relatat de al-Bayhaqī, al-Sunan al-Kubrā 7/270.)
Același lucru a fost relatat și de la ʿIkrimah (d. 105 AH).
S-a relatat de la Abū Hurayrah că Mesagerul lui Allah ﷺ a spus: „Jibrīl a venit la mine și a zis: «Am venit la tine noaptea trecută și nimic nu m-a împiedicat să intru, cu excepția faptului că erau niște statui la ușă, exista o perdea în casă cu imagini (statui) pe ea, și se afla un câine înăuntru.
Deci, poruncește să i se taie capul statuii care se află la ușa casei.»
«Astfel, ea se va preschimba în forma unui copac.» «Și poruncește ca perdeaua să fie tăiată și făcută în două perne așezate pe jos și călcate, și poruncește ca acel câine să fie scos din casă.» Așadar, Mesagerul lui Allah ﷺ a procedat astfel.”
(Relatat de Abū Dāwūd, Sunan Abī Dāwūd 2/393; al-Tirmidhī, ʿĀriḍat al-Aḥwadhī 10/249, 250; Imām Aḥmad, al-Musnad 2/305.) (Relatat de Abū Dāwūd, Sunan Abī Dāwūd 2/192; al-Tirmidhī, ʿĀriḍat al-Aḥwadhī 7/252; Imām Mālik, al-Muwaṭṭaʾ 2/966.)
Dacă este tăiat dintr-o imagine un element fără de care ființa respectivă nu ar putea să mai supraviețuiască (cum ar fi pieptul sau stomacul său), sau dacă este reprodusă având capul despărțit de corp, atunci aceasta nu intră sub incidența prohibiției, fiindcă entitatea reprezentată nu ar mai putea trăi în urma acelei ajustări – așadar, situația e asimilată cu tăierea capului.
Însă, dacă elementul îndepărtat este unul în pofida căruia făptura ar putea în continuare supraviețui (cum ar fi ochiul, mâna sau piciorul), atunci este vorba de o imagine interzisă.
Tot astfel, dacă din momentul realizării inițiale a formei sale, imaginea reprezintă doar un trup fără cap, sau doar un cap fără corp, ori dacă acesteia i se atribuie un cap dar restul corpului se înfățișează ca și al unei ființe incapabile de viață – atunci nu cade sub interdicție, din moment ce respectiva înfățișare nu alcătuiește imaginea unui organism viu.
Al-Mughnī de Ibn Qudāmah (10/201)