Cât despre Cuvântul lui Allah: „Numele lui este al-Masīḥ, ʿĪsā, fiul Mariei”, El – Preaînaltul – i-a înștiințat pe robii Săi cu privire la descendența lui ʿĪsā, afirmând clar că el este fiul mamei sale, Maryam. Prin aceasta, El îl disculpă de ceea ce i-au atribuit creștinii rătăciți (mulḥidūn) dintre Naṣārā, și anume pretinsul statut de fiu al lui Allah („bunuwwah”), și a disculpat-o pe mama sa de acuzațiile false aduse de către unii dintre Yahūd (evrei).

Așa cum mi-a relatat Ibn Ḥumayd (d. 248 H); el a spus: „Salamah (d. 191 H) ne-a relatat, de la Ibn Isḥāq (d. 151 H), de la Muḥammad ibn Jaʿfar ibn al-Zubayr (d. 113 H) cu privire la zicerea Lui: «Când au zis îngerii: O, Maryam, Allah îți dă vestea bună a unui Cuvânt de la El, al cărui nume este al-Masīḥ, ʿĪsā, fiul Mariei, «...dintre cei apropiați (de Allah).» Adică aceasta este realitatea situației sale, nu ceea ce pretind ei despre el.”

Semnificația titlului „al-Masīḥ”

Cât despre „al-Masīḥ”, el este pe tiparul faʿīl, transferat de pe (forma) mafʿūl la faʿīl. În realitate, el este mamṣūḥ (cel „șters” / „uns”), adică Allah l-a „șters” și astfel l-a curățat de păcate.

Din acest motiv Ibrāhīm al-Naḫaʿī (d. 96 H) a spus: „al-Masīḥ al-Ṣiddīq” (cel foarte veridic / foarte adevărat).

Alții au spus: a fost „șters” (uns) cu barakah (binecuvântare).

Ibn Wakīʿ (d. 247 H) ne-a relatat; el a spus: „Tatăl meu ne-a relatat, de la Sufyān al-Ṯawrī (d. 161 H), de la Manṣūr ibn al-Muʿtamir (d. 132 H), de la Ibrāhīm al-Naḫaʿī (d. 96 H), cu același înțeles.”

Ibn Ḥumayd (d. 248 H) ne-a relatat; el a spus: „Ibn al-Mubārak (ʿAbd Allāh ibn al-Mubārak, d. 181 H) ne-a relatat, de la Sufyān al-Ṯawrī (d. 161 H), de la Manṣūr ibn al-Muʿtamir (d. 132 H), de la Ibrāhīm al-Naḫaʿī (d. 96 H), cu același înțeles.”

Ibn al-Barqī (Aḥmad ibn ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-Raḥīm al-Barqī, d. 270 H) ne-a relatat; el a spus: „ʿAmr ibn Abī Salamah al-Tinnīsī (d. 214 H) ne-a relatat; el a spus: Saʿīd ibn Jubayr (d. 95 H) a zis: «Nu a fost numit „al-Masīḥ” decât pentru că a fost șters (uns) cu barakah (binecuvântare).»”

 

 

Tafsīr al-Ṭabarī (5/409–410)