Verdictul privind ascultarea blasfemiei și a nu o denunța având ura în inimă

Allah Preaînaltul a spus:

وَقَدْ نَزَّلَ عَلَيْكُمْ فِي الْكِتَابِ أَنْ إِذَا سَمِعْتُمْ آيَاتِ اللَّهِ يُكْفَرُ بِهَا وَيُسْتَهْزَأُ بِهَا فَلَا تَقْعُدُوا مَعَهُمْ حَتَّى يَخُوضُوا فِي حَدِيثٍ غَيْرِهِ إِنَّكُمْ إِذًا مِثْلُهُمْ إِنَّ اللَّهَ جَامِعُ الْمُنَافِقِينَ وَالْكَافِرِينَ فِي جَهَنَّمَ جَمِيعًا

„Și v-a fost deja revelat în Carte că atunci când auziți că versetele lui Allah sunt negate și batjocorite, atunci să nu stați cu ei până când nu intră într-un alt subiect de vorbă. Într-adevăr, atunci ați fi asemenea lor. Cu siguranță Allah îi va aduna pe ipocriți și pe necredincioși cu toții în Gheena.” (an-Nisā’ 4:140).

Versetul interzice să stai cu cei care batjocoresc sau neagă versetele lui Allah.

Asemănarea menționată nu este în toate privințele, ci în împărtășirea păcatului de neascultare. Kufr se aplică numai dacă există aprobare sau participare.

Tafsīrul lui Ibn Jarīr aṭ-Ṭabarī (d. 310 AH)

Ibn Jarīr a explicat că versetul le spune musulmanilor să nu stea cu necredincioșii care batjocoresc Coranul. Dacă cineva stă cu ei, ascultă și nu pleacă, atunci a neascultat de Allah întocmai ca ei.

Asemănarea este în neascultare, nu în kufr.

ʿUmar ibn ʿAbd al-ʿAzīz a folosit acest verset când a pedepsit un grup prins bând vin. Printre ei era un om care posta, dar ʿUmar l-a pedepsit și pe el pentru că a stat cu ei în timp ce păcătuiau.

Tafsīrul lui al-Samʿānī (d. 489 AH)

Al-Samʿānī a spus că acest verset este legat de versetul anterior din al-Anʿām (6:68). Dacă cineva stă aprobând batjocura, el este necredincios asemenea lor. Dacă stă urând-o, nu este necredincios, dar este mai bine să nu stea deloc.

Dacă subiectul se schimbă, atunci majoritatea savanților spun că șederea devine permisă, deși makrūh. Al-Ḥasan al-Baṣrī a fost de altă părere și a spus că nu este niciodată permis să rămâi cu ei, chiar dacă subiectul se schimbă. Cei mai mulți savanți au dat preferință versetului din an-Nisā’, deoarece a fost revelat mai târziu.

Tafsīrul lui Ibn al-Jawzī (d. 597 AH)

Ibn al-Jawzī a explicat că ipocriții obișnuiau să stea cu evreii care batjocoreau Coranul, așa că Allah a interzis musulmanilor să li se alăture.

El a spus că „asemenea lor” poate însemna fie asemenea lor în neascultare, fie asemenea lor dacă ești mulțumit de faptele lor. A sta cu ei nu îl face pe un musulman necredincios decât dacă este de acord cu ceea ce spun.

Versetul avertizează, de asemenea, împotriva adunărilor de păcat, în general. El l-a citat pe Ibrāhīm an-Naḫaʿī, care a spus că mila sau mânia pot coborî asupra unei adunări din cauza unui singur cuvânt rostit.

Tafsīrul lui al-Baghawī (d. 516 AH)

Al-Baghawī a spus că versetul interzice să stai cu cei care batjocoresc Coranul și pe Profetul ﷺ. Ibn ʿAbbās a susținut că hotărârea acoperă toți inovatorii până în Ziua Judecății. Dacă cineva stă cu ei fiind mulțumit, el este necredincios.

Dacă nu este mulțumit, atunci majoritatea au spus că devine permis odată ce subiectul se schimbă, deși este makrūh. Al-Ḥasan al-Baṣrī a fost de altă părere și a spus că nu este niciodată permis. Savanții au menționat, de asemenea, că versetul din an-Nisā’, fiind medinez, abrogă versetul anterior, mekkan, din al-Anʿām.

Ibn Taymiyyah (d. 728 AH)

Ibn Taymiyyah a explicat că cei care stăteau și ascultau fără să respingă erau păcătoși, dar nu necredincioși. Asemănarea din verset este doar în păcat, nu în kufr. Dacă cineva este forțat să stea, trebuie să respingă în inima sa. Dacă cineva stă din necesitate, cum ar fi în transportul public cu muzică, nu există păcat dacă respinge în inimă și se concentrează pe altceva.

Dar oricine stă aprobând batjocura este necredincios asemenea lor. Oricine stă tăcând, fără aprobare, dar și fără respingere, este totuși păcătos.

Ibn Jarīr (d. 310 AH) a spus:

Allah spune: وَقَدْ نَزَّلَ عَلَيْكُمْ فِي الْكِتَابِ „Și v-a fost deja revelat în Carte” (an-Nisā’ 4:140).

El spune: informează pe oricine dintre acești ipocriți care i-au luat pe necredincioși ca ajutoare și aliați, după ceea ce le-a fost revelat în Coran:

Allah spune: أَنْ إِذَا سَمِعْتُمْ آيَاتِ اللَّهِ يُكْفَرُ بِهَا وَيُسْتَهْزَأُ بِهَا فَلَا تَقْعُدُوا مَعَهُمْ حَتَّى يَخُوضُوا فِي حَدِيثٍ غَيْرِهِ „Că atunci când auziți că versetele lui Allah sunt necredințate și batjocorite, să nu stați cu ei până când nu intră într-un alt subiect de vorbă” (an-Nisā’ 4:140).

Adică: după ce au știut interdicția lui Allah de a sta cu necredincioșii care necredințează dovezile lui Allah și versetele Sale și le batjocoresc.

Allah spune: حَتَّى يَخُوضُوا فِي حَدِيثٍ غَيْرِهِ „Până când intră într-un alt subiect de vorbă” (an-Nisā’ 4:140).

Însemnând: până când încep un alt subiect decât acesta.

Allah spune: إِنَّكُمْ إِذًا مِّثْلُهُمْ „Într-adevăr, atunci sunteți asemenea lor” (an-Nisā’ 4:140).

Adică: v-a fost deja revelat că, dacă stați cu cei care necredințează versetele lui Allah și le batjocoresc în timp ce voi ascultați, atunci sunteți asemenea lor.

Adică, dacă nu vă ridicați și nu îi părăsiți în acea situație, sunteți asemenea lor în fapta lor, pentru că ați neascultat de Allah stând cu ei în timp ce ați auzit că versetele lui Allah sunt necredințate și batjocorite –

după cum și ei au neascultat de El batjocorind versetele lui Allah.

Așadar, ați venit cu o neascultare față de Allah similară cu ceea ce au făcut ei. Prin urmare, sunteți asemenea lor în comiterea neascultării față de Allah și în ceea ce Allah a interzis. (Acest lucru arată că a sta fără a-i denunța, fără mulțumire, este un păcat, deoarece aṭ-Ṭabarī îl numește neascultare și nu kufr.)

În acest verset există o dovadă clară a interdicției de a sta cu oamenii falsului de orice fel, fie ei inovatori sau păcătoși, atunci când se angajează în falsul lor.

Și în acest sens un grup de imami ai trecutului obișnuiau să spună, interpretând acest verset, că ceea ce se are în vedere este interdicția de a fi martor la orice fals atunci când oamenii lui se angajează în el.

Al-Muthannā mi-a relatat, a spus: Isḥāq ne-a relatat, a spus: ʿAbdullāh ibn Idrīs ne-a relatat, de la al-ʿAlā’ ibn Minhāl, de la Hișām ibn Ġazwah, care a spus: ʿUmar ibn ʿAbd al-ʿAzīz a prins odată un grup de oameni bând vin, așa că i-a bătut, iar printre ei era un om care ținea post. Ei au spus: acest om postește. Atunci el a recitat:

فَلَا تَقْعُدُوا مَعَهُمْ حَتَّى يَخُوضُوا فِي حَدِيثٍ غَيْرِهِ إِنَّكُمْ إِذًا مِثْلُهُمْ „Nu stați cu ei până când nu intră într-un alt subiect de vorbă. Într-adevăr, atunci sunteți asemenea lor” (an-Nisā’ 4:140).

Tafsīr aṭ-Ṭabarī (7/602)

Al-Samʿānī (d. 489 AH) a spus:

Spusele lui Allah Preaînaltul: وَقَدْ نَزَّلَ عَلَيْكُمْ فِي الْكِتَابِ…„Și v-a fost deja revelat în Carte că atunci când auziți că versetele lui Allah sunt necredințate și batjocorite, nu stați cu ei până când nu intră într-un alt subiect de vorbă. Într-adevăr, atunci sunteți asemenea lor” (an-Nisā’ 4:140).

Aceasta face trimitere la ceea ce a fost revelat în Sūrat al-Anʿām:وَإِذَا رَأَيْتَ الَّذِينَ يَخُوضُونَ فِي آيَاتِنَا فَأَعْرِضْ عَنْهُمْ„Și când îi vezi pe cei care se angajează în vorbire ofensatoare despre ayāt-urile Noastre, atunci întoarce-te de la ei” (al-Anʿām 6:68).

El a interzis să stai cu ei. Cât despre verdictul de a sta cu ei: dacă stă și estemulțumit de ceea ce fac, atunci este necredincios asemenea lor, iar acesta este sensul zicerii Sale „Într-adevăr, atunci sunteți asemenea lor”. Dacă stă fără să fie mulțumit de ceea ce fac, atunci cursul mai bun este să nu stea.

Totuși, dacă stă urând ceea ce fac, atunci nu devine necredincios. Acesta este verdictul pentru orice inovație în care se angajează oamenii. Dacă părăsesc acea preocupare și trec la altă vorbă, atunci nu este păcat să stai cu ei, deși este makrūh, din cauza cuvintelor Sale „până când intră într-un alt subiect”.

Al-Ḥasan a spus: chiar dacă intră într-un alt subiect, nu este permis să stai cu ei, din cauza cuvintelor din Sūrat al-Anʿām:وَإِمَّا يُنسِيَنَّكَ الشَّيْطَانُ فَلَا تَقْعُدْ بَعْدَ الذِّكْرَى مَعَ الْقَوْمِ الظَّالِمِينَ „Iar dacă Șeitan te face să uiți, atunci după aducerea-aminte nu sta cu oamenii nelegiuiți” (al-Anʿām 6:68).

Însă majoritatea savanților consideră că este permis. Versetul din al-Anʿām este mekkan, iar acesta din an-Nisā’ este medinez, iar ceea ce este mai târziu are prioritate.

Tafsīr as-Samʿānī (1/492)

Ibn al-Jawzī (d. 597 AH) a spus:

Mufassirii au spus: ceea ce le-a fost revelat în interdicția de a sta cu astfel de oameni este zicerea Sa din Sūrat al-Anʿām:وَإِذَا رَأَيْتَ الَّذِينَ يَخُوضُونَ فِي آيَاتِنَا فَأَعْرِضْ عَنْهُمْ„Și când îi vezi pe cei care se angajează în vorbire [ofensatoare] despre ayāt-urile Noastre, atunci întoarce-te de la ei” (al-Anʿām 6:68).

Ipocriții obișnuiau să stea cu evreii, așa că ei batjocoreau Coranul și îl negau. Allah le-a interzis, prin urmare, musulmanilor să stea cu ei.

„Versetele lui Allah” sunt Coranul. Sensul este: dacă auziți necredințarea în ayāt-urile lui Allah și batjocura lor, atunci nu stați cu ei până când nu încep un alt subiect în afară de necredințare și batjocură. Dacă stați cu ei în timp ce rămân asupra acestora, atunci sunteți asemenea lor.

Cât privește în ce constă asemănarea, există două opinii:

• în actul de neascultare;
• în a fi mulțumit de starea lor, căci cel care stă cu un necredincios nu devine el însuși necredincios.

Versetul a atras de asemenea atenția asupra avertismentului de a sta în adunările de păcat.

Ibrāhīm an-Naḫaʿī a spus: un om poate sta într-o adunare și rostește un cuvânt care îl mulțumește pe Allah, iar mila coboară asupra lui și îi cuprinde pe cei din jurul lui. Și un om poate sta într-o adunare și rostește un cuvânt care îl mânie pe Allah, iar mânia coboară asupra lui și îi cuprinde pe cei din jurul lui.

Zād al-Masīr (4/320–321)

Al-Baghawī (d. 516 H) a spus în Tafsīr (2/301): „Iar când auziți versetele lui Allah, adică Coranul, și în ele se necredințește și se face batjocură, atunci nu stați cu ei”, adică cu cei care batjocoresc, „până când intră într-un alt subiect”.

Adică până când încep o vorbă alta decât batjocorirea lui Muḥammad ﷺ și a Coranului. Aceasta face trimitere la ceea ce Allah a revelat în Sūrat al-Anʿām:

وَإِذَا رَأَيْتَ الَّذِينَ يَخُوضُونَ فِي آيَاتِنَا فَأَعْرِضْ عَنْهُمْ حَتَّى يَخُوضُوا فِي حَدِيثٍ غَيْرِهِ

„Și când îi vezi pe cei care se angajează în [vorbire ofensatoare] cu privire la ayāt-urile Noastre, atunci întoarce-te de la ei până când intră într-un alt subiect” (al-Anʿām 6:68).

Al-Ḍaḥḥāk ibn Muzāhim (d. 105 H) a relatat de la Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi: în acest verset sunt incluși toți cei care introduc ceva în religie și fiecare inovator până în Ziua Învierii.

Zicerea Sa „Într-adevăr, atunci sunteți asemenea lor” înseamnă că dacă stai cu ei în timp ce se angajează în astfel de batjocură și ești mulțumit de aceasta, atunci ești necredincios asemenea lor. Dacă trec la un alt subiect, atunci nu este rău să stai cu ei, deși este detestabil (makrūh).

Al-Ḥasan al-Baṣrī (d. 110 H) a spus: nu este permis să stai cu ei chiar dacă trec la un alt subiect, din cauza zicerii lui Allah:

وَإِمَّا يُنسِيَنَّكَ الشَّيْطَانُ فَلَا تَقْعُدْ بَعْدَ الذِّكْرَى مَعَ الْقَوْمِ الظَّالِمِينَ

„Iar dacă Șeitan te face să uiți, atunci după aducerea-aminte nu sta cu oamenii nelegiuiți” (al-Anʿām 6:68).

Însă majoritatea sunt pe prima opinie. Versetul din Sūrat al-Anʿām este meccan, iar acesta din an-Nisā’ este medinez, iar ceea ce este mai târziu este mai obligatoriu. „Și Allah îi va aduna pe ipocriți și pe necredincioși cu toții în Gheena.”

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah (d. 728 H) a spus în al-Ṣārim al-Maslūl, p. 465: „Al doilea punct este că ei au menționat că cel scuzat este cel care a auzit vătămarea lor și n-a vorbit, iar acesta a fost Mukhshī ibn Ḥumayr, și el este cel care s-a pocăit. Cât despre cei care au vorbit cu vătămare, atunci niciunul dintre ei nu a fost scuzat.

Ceea ce dovedește aceasta este că iertarea absolută este doar ridicarea pedepsei pentru un păcat chiar dacă persoana nu s-a pocăit, precum zicerea Sa: «Într-adevăr, dintre voi, cei care au dat înapoi în ziua în care s-au întâlnit cele două cete, Șeitan i-a făcut să alunece din cauza a ceva din ce au dobândit, dar Allah i-a iertat deja» (Āl ʿImrān 155).

Necredința nu este iertată, deci se știe că grupul iertat erau păcătoși, nu necredincioși — fie prin a auzi necredința fără s-o respingă și a sta cu cei care batjocoresc versetele lui Allah, fie printr-o vorbă care a fost păcat dar nu necredință, sau altceva.”

Nu există nicio contradicție între aceasta și cuvintele sale din Majmūʿ al-Fatāwā:

„Una dintre opinii este că ceea ce este interzis este ascultarea cu intenție, nu simpla auzire. Dacă un om ar auzi necredință, minciuni, bârfă, muzică sau fluiere fără să fi intenționat — ci doar trecând pe drum și auzind — atunci el nu este păcătos prin acordul musulmanilor. Dar dacă stă și ascultă aceea fără s-o respingă, nici cu inima, nici cu limba, nici cu mâna, atunci el este păcătos prin acordul musulmanilor. Așa cum a spus Allah:

وَإِذَا رَأَيْتَ الَّذِينَ يَخُوضُونَ فِي آيَاتِنَا فَأَعْرِضْ عَنْهُمْ حَتَّى يَخُوضُوا فِي حَدِيثٍ غَيْرِهِ وَإِمَّا يُنسِيَنَّكَ الشَّيْطَانُ فَلَا تَقْعُدْ بَعْدَ الذِّكْرَى مَعَ الْقَوْمِ الظَّالِمِينَ وَمَا عَلَى الَّذِينَ يَتَّقُونَ مِنْ حِسَابِهِم مِّن شَيْءٍ وَلَكِن ذِكْرَى لَعَلَّهُمْ يَتَّقُونَ

„Și când îi vezi pe cei care se angajează în [vorbire ofensatoare] cu privire la ayāt-urile Noastre, atunci întoarce-te de la ei până când intră într-un alt subiect. Iar dacă Șeitan te face să uiți, atunci după aducerea-aminte nu sta cu oamenii nelegiuiți. Și nimic din socoteala lor nu va cădea asupra celor ce se tem de Allah, însă [acesta este] un memento — poate că se vor teme.” (al-Anʿām 6:68–69)

Și Allah a spus:

وَقَدْ نَزَّلَ عَلَيْكُمْ فِي الْكِتَابِ أَنْ إِذَا سَمِعْتُمْ آيَاتِ اللَّهِ يُكْفَرُ بِهَا وَيُسْتَهْزَأُ بِهَا فَلَا تَقْعُدُوا مَعَهُمْ حَتَّى يَخُوضُوا فِي حَدِيثٍ غَيْرِهِ إِنَّكُمْ إِذًا مِثْلُهُمْ

„Și v-a fost deja revelat în Carte că atunci când auziți că versetele lui Allah sunt necredințate și batjocorite, să nu stați cu ei până când nu intră într-un alt subiect de vorbă. Într-adevăr, atunci sunteți asemenea lor” (an-Nisā’ 4:140).

Așadar, Allah l-a făcut pe cel care stă și ascultă fără respingere egal cu cel care face fapta. Din acest motiv se spune: ascultătorul este partenerul bârfitorului. Și în athar: cine asistă la un păcat și îl urăște, este ca și cum ar fi fost absent de la el; iar cine este absent de la el, dar este mulțumit de el, este ca și cum ar fi asistat la el.

Dacă este prezent dintr-o nevoie sau prin constrângere, atunci trebuie să respingă în inima sa, datorită zicerii Profetului ﷺ: „Cine dintre voi vede un rău, să-l schimbe cu mâna; dacă nu poate, atunci cu limba; dacă nu poate, atunci cu inima — și aceasta este cel mai slab dintre imān.” Majmūʿ al-Fatāwā (30/212–213).

Așadar, cuvintele lui nu înseamnă că asemănarea este în toate privințele. Mai degrabă, cel care stă și ascultă fără respingere este pus în poziția făptuitorului — adică în păcat și neascultare.

Cel care stă constrâns și respinge cu inima, atunci nu este păcătos.

Cel care stă din nevoie și respinge cu inima, atunci păcatul poate fi ridicat de la el potrivit nevoii — precum cel care folosește transportul public în care se aude muzică din nevoia de a-l folosi; atunci nu este păcat asupra lui, iar el să se ocupe cu ceva care îl distrage de la a asculta.