Problema logică a Trinității & răspunsurile incoerente la LPT

Mai jos este formularea problemei logice a Trinității (LPT) și de ce răspunsurile obișnuite rămân incoerente când păstrăm logica clasică a identității.

Argumentul formal (P1–P8)

1. P1. Dacă x și y împărtășesc aceeași esență, atunci x și y împărtășesc același set de proprietăți esențiale.
2. P2. Dacă Tatăl și Fiul împărtășesc aceeași esență, atunci Tatăl și Fiul împărtășesc același set de proprietăți esențiale.
3. P3. Dacă Tatăl este în mod esențial paternal, iar Fiul nu este în mod esențial paternal, atunci Tatăl are proprietatea esențială a paternității, iar Fiul nu o are.
4. P4. Tatăl este în mod esențial paternal, iar Fiul nu este în mod esențial paternal.
5. P5. Prin urmare, Tatăl are proprietatea esențială a paternității, iar Fiul nu o are.
6. P6. Dacă Tatăl are proprietatea esențială a paternității, iar Fiul nu, atunci Tatăl și Fiul nu împărtășesc același set de proprietăți esențiale.
7. P7. Prin urmare, Tatăl și Fiul nu împărtășesc același set de proprietăți esențiale.
8. P8. Prin urmare, Tatăl și Fiul nu împărtășesc aceeași esență.

Formularea teologică pe scurt

Dacă Tatăl este Dumnezeu și Fiul este Dumnezeu, amândoi sunt pe deplin și în mod egal Dumnezeu în esență. Asta îi face, ontologic, identici cu unica esență divină — iar prin legea identității nu ar trebui să existe distincție reală între ei. Totuși, teologia trinitară afirmă că Fiul nu este Tatăl (persoane distincte). Rezultă că Fiul nu poate fi absolut identic cu Tatăl, deși ambii sunt zice-se „pe deplin Dumnezeu”. Astfel, păstrând identitatea clasică, apare o contradicție.

Analogii de tipul „eu sunt tată, fiu și frate” nu rezolvă problema, fiind roluri ale aceleiași persoane (modalism). Dacă „Tatăl = Dumnezeu” și „Fiul = Dumnezeu”, atunci prin tranzitivitate ar rezulta „Tatăl = Fiul”, ceea ce ortodoxia neagă. Fără ajustări, setul cade fie în triteism, fie în modalism.

Setul de șapte afirmații trinitare

• Tatăl este Dumnezeu.
• Fiul este Dumnezeu.
• Duhul Sfânt este Dumnezeu.
• Tatăl nu este Fiul.
• Tatăl nu este Duhul Sfânt.
• Fiul nu este Duhul Sfânt.
• Există exact un singur Dumnezeu.

De ce par contradictorii

Dacă „este Dumnezeu” înseamnă identitate cu Dumnezeu, obținem Tatăl = Dumnezeu, Fiul = Dumnezeu, Duhul = Dumnezeu; prin tranzitivitate, Tatăl = Fiul = Duhul, contrazicând ne-identitatea dintre persoane. Astfel, în logica clasică setul devine inconsistent (varianta LPT1).

Cum clasifică filozofii problema

• Inconsistență explicită – afirmații care se neagă direct.
• Inconsistență formală – contradicție derivată logic.
• Inconsistență implicită – contradicție după adăugarea unor adevăruri necesare (identitate etc.).

De ce răspunsurile din familia LPT1 eșuează

Dacă păstrezi logica identității clasice și iei „este Dumnezeu” ca identitate, deduci Tatăl = Fiul, contrar persoanelor distincte. Orice soluție care păstrează simultan aceste premise nu rezolvă contradicția.

Ieșiri propuse din contradicție

1. Non-PLI (negă identitatea clasică): ex. identitate relativă – fiecare persoană „este același Dumnezeu”, dar nu aceeași persoană.
2. Naiv-modalist: estompează distincția reală a persoanelor (→ modalism).
3. Echivocare: „este Dumnezeu” schimbă sensul între propoziții (→ subordinaționism/Arianism).
4. Trinitarism social & numărare: fiecare „este Dumnezeu” într-un sens, dar „un singur Dumnezeu” într-alt sens (colectiv). Evită contradicția prin schimbarea sensurilor (echivocare), pierzând rigoarea formală. Dacă păstrezi sensul unic și fiecare este pe deplin Dumnezeu, atunci ai trei Dumnezei.

PRIT & IRIT

5) PRIT – „Identitate relativă pură”

Afirmă identitatea numerică a fiecărei persoane cu Dumnezeu (esența divină). În logica clasică, A=B și A=C implică B=C; pentru a evita „Tatăl = Fiul”, PRIT respinge identitatea clasică sau aplicarea ei universală. Aceasta lovește în Legea lui Leibniz și tranzitivitate; riscă modalism sau, dacă nu, nu oferă criterii principiale de numărare a „dumnezeilor”.

6) IRIT – „Identitate relativă impură”

Reinterpretează „este Dumnezeu” ca predicație (deținerea atributului divinității), apoi schimbă metoda de numărare (ex. „diviziune” în loc de identitate). Rezultă inconsecvențe: dacă numeri dumnezeii prin „diviziune”, logic ar trebui să numeri tot așa și persoanele (risc de modalism), iar dacă numeri persoanele prin identitate și dumnezeii prin altceva, modelul devine ad-hoc.

Alte răspunsuri

• Contradictorialism (J.C. Beall): Trinitatea e o contradicție adevărată (respinge non-contradicția) — inacceptabil pentru majoritate.
• Misterianism (ex. James Anderson): nu e nevoie de soluție; credința e justificată independent chiar dacă e incoerentă — dar nu rezolvă LPT.

Unde ne lasă toate acestea?

Dacă insiști simultan pe: (1) persoane distincte (non-identitate clasică), (2) fiecare persoană este Dumnezeu în același sens deplin, (3) există un singur Dumnezeu, (4) totul în logica clasică, atunci doctrina devine formal inconsistentă.

Pentru a scăpa de contradicție trebuie relaxată cel puțin una din aceste ipoteze. Toate marile teorii încearcă asta, dar fiecare suportă costuri serioase: negarea identității clasice, colapsul în modalism, subordonarea Fiului/Duhului (arianism) sau renunțarea la monoteism.