ٱلرِّجَالُ قَوَّٰمُونَ عَلَى ٱلنِّسَآءِ بِمَا فَضَّلَ ٱللَّهُ بَعْضَهُمْ عَلَىٰ بَعْضٍۢ وَبِمَآ أَنفَقُوا۟ مِنْ أَمْوَٰلِهِمْ ۚ فَٱلصَّٰلِحَٰتُ قَٰنِتَٰتٌ حَٰفِظَٰتٌ لِّلْغَيْبِ بِمَا حَفِظَ ٱللَّهُ ۚ وَٱلَّٰتِى تَخَافُونَ نُشُوزَهُنَّ فَعِظُوهُنَّ وَٱهْجُرُوهُنَّ فِى ٱلْمَضَاجِعِ وَٱضْرِبُوهُنَّ ۖ فَإِنْ أَطَعْنَكُمْ فَلَا تَبْغُوا۟ عَلَيْهِنَّ سَبِيلًا ۗ إِنَّ ٱللَّهَ كَانَ عَلِيًّا كَبِيرًۭا
Bărbații sunt cârmuitori asupra femeilor deoarece Allah i-a preferat pe unii față de alții și pentru că ei cheltuiesc din averile lor. Așadar, femeile drepte sunt devotate și păzesc, în absență (a soților), ceea ce Allah le-a încredințat. Iar pe cele de la care vă temeți de nesupunere, sfătuiți-le, iar (dacă persistă) părăsiți-le în pat, și (dacă tot persistă) loviți-le (ușor). Dar dacă vă ascultă, nu căutați cale împotriva lor. Într-adevăr, Allah este Preaînalt, Atotmăreț
Cuvântul qawwamun înseamnă că bărbații au responsabilitate, conducere și tutelă asupra soțiilor lor. Versetul justifică acest rol menționând că bărbații sunt obligați să-și întrețină soțiile. Acest lucru se aliniază învățăturilor mai largi ale Sharīʿei, unde datoria soțului include întreținerea financiară (nafaqah), chiar dacă soția are propria avere.
Versetul descrie ṣāliḥāt (femeile drepte) ca fiind qānitat (devotate), iar aceasta este ascultare față de Allah, deoarece atunci când o femeie își ascultă soțul în ceea ce este bine, ea Îl ascultă de fapt pe Allah. Femeile drepte păzesc ceea ce li s-a încredințat, referindu-se la demnitatea, castitatea și treburile casei.
Versetul apoi vorbește despre nushūz, un termen care poate însemna răzvrătire, aroganță sau conduită nepotrivită în căsnicie. Pașii pentru a trata aceasta sunt:
- Primul: Povățuirea — oferirea de sfaturi și aduceri-aminte.
- Al doilea: Separarea în pat — o formă de distanțare care să permită reflecția.
- Al treilea: Ḍarb (Lovire) — Aceasta este partea cea mai dezbătută. Profetul a explicat personal și a spus că atunci când femeile se poartă rău, după parcurgerea celorlalți pași, să fie lovite ușor, cu o lovire care nu cauzează vătămare. Mulți dintre salaf și dintre mufassirīn au dat aceeași interpretare, pe care o voi arăta mai jos.
Dacă soția încetează conduita nepotrivită, soțului i se poruncește să nu mai caute mijloace împotriva ei, întrucât acest proces este menit corectării, nu neapărat pedepsei.
حَدَّثَنَا الْحَسَنُ بْنُ عَلِيٍّ الْخَلاَّلُ، حَدَّثَنَا الْحُسَيْنُ بْنُ عَلِيٍّ الْجُعْفِيُّ، عَنْ زَائِدَةَ، عَنْ شَبِيبِ بْنِ غَرْقَدَةَ، عَنْ سُلَيْمَانَ بْنِ عَمْرِو بْنِ الأَحْوَصِ، قَالَ حَدَّثَنِي أَبِي أَنَّهُ، شَهِدَ حَجَّةَ الْوَدَاعِ مَعَ رَسُولِ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم فَحَمِدَ اللَّهَ وَأَثْنَى عَلَيْهِ وَذَكَّرَ وَوَعَظَ فَذَكَرَ فِي الْحَدِيثِ قِصَّةً فَقَالَ ” أَلاَ وَاسْتَوْصُوا بِالنِّسَاءِ خَيْرًا فَإِنَّمَا هُنَّ عَوَانٌ عِنْدَكُمْ لَيْسَ تَمْلِكُونَ مِنْهُنَّ شَيْئًا غَيْرَ ذَلِكَ إِلاَّ أَنْ يَأْتِينَ بِفَاحِشَةٍ مُبَيِّنَةٍ فَإِنْ فَعَلْنَ فَاهْجُرُوهُنَّ فِي الْمَضَاجِعِ وَاضْرِبُوهُنَّ ضَرْبًا غَيْرَ مُبَرِّحٍ فَإِنْ أَطَعْنَكُمْ فَلاَ تَبْغُوا عَلَيْهِنَّ سَبِيلاً أَلاَ إِنَّ لَكُمْ عَلَى نِسَائِكُمْ حَقًّا وَلِنِسَائِكُمْ عَلَيْكُمْ حَقًّا فَأَمَّا حَقُّكُمْ عَلَى نِسَائِكُمْ أَلاَ يُوطِئْنَ فُرُشَكُمْ مَنْ تَكْرَهُونَ وَلاَ يَأْذَنَّ فِي بُيُوتِكُمْ لِمَنْ تَكْرَهُونَ أَلاَ وَحَقُّهُنَّ عَلَيْكُمْ أَنْ تُحْسِنُوا إِلَيْهِنَّ فِي كِسْوَتِهِنَّ وَطَعَامِهِنَّ ” . قَالَ أَبُو عِيسَى هَذَا حَدِيثٌ حَسَنٌ صَحِيحٌ . وَمَعْنَى قَوْلِهِ ” عَوَانٌ عِنْدَكُمْ ” . يَعْنِي أَسْرَى فِي أَيْدِيكُمْ .
Sulaymān ibn ʿAmr ibn al-Aḥwaṣ a spus: „Tatăl meu mi-a relatat că a asistat la Pelerinajul de Adio împreună cu Trimisul lui Allah. El L-a lăudat și slăvit pe Allah, a amintit și a îndemnat.
El a menționat o povestire și (Profetul) a zis: «Vă poruncesc să vă purtați bine cu femeile, căci ele sunt ca niște captive la voi, asupra cărora nu aveți putere decât atât, în afară de cazul când vin cu o desfrânare evidentă.
Dacă fac aceasta, atunci părăsiți-le în paturi și loviți-le cu o lovire care nu produce vătămare. Iar dacă vă ascultă, nu căutați cale împotriva lor. Într-adevăr, aveți drepturi asupra soțiilor voastre, iar ele au drepturi asupra voastră.
Cât despre drepturile voastre asupra soțiilor, acestea să nu lase pe cine nu vă place să calce pe așternuturile voastre și să nu îngăduie în casele voastre pe cine nu vă place. Iar drepturile lor asupra voastră sunt să vă purtați frumos cu ele în îmbrăcămintea și hrana lor.»
Jāmiʿ at-Tirmidhī 1163 — Imam at-Tirmidhī spune că acest hadith este ḥasan ṣaḥīḥ
Acest hadith arată că Profetul a fost în mod clar împotriva vătămării femeilor, întrucât permite unei femei să obțină divorțul pentru că i s-a rupt brațul — lucru care nu se poate spune despre creștini, deoarece, potrivit lui Isus în Biblie, poți divorța doar dacă soțul/soția a comis adulter. În Matei 19:8-10 se spune
8 Isus a răspuns: „Moise v-a îngăduit să vă lăsați soțiile din pricina împietririi inimilor voastre. Dar de la început n-a fost așa. 9 Vă spun însă că oricine își lasă soția, afară de pricină de desfrânare, și se însoară cu alta, comite adulter.”
10 Ucenicii I-au zis: „Dacă astfel stă treaba între bărbat și femeie, nu este de folos să se căsătorească.”
Traducere: În Sunan și Musnad se relatează de la Muʿāwiya ibn Ḥayda al-Qushayrī că a zis: „O, Trimis al lui Allah, care este dreptul soției asupra unuia dintre noi?” El a zis: „S-o hrănești când mănânci, s-o îmbraci când te îmbraci, să nu-i lovești fața, să nu o insulți și să nu o părăsești decât în interiorul casei.”
Cât despre versetul: „Și loviți-le” [Coran 4:34], înseamnă că dacă nu răspund la povățuire sau la separarea în pat, îți este permis să le lovești ușor (ḍarban ghayra mubarriḥ), așa cum este confirmat în Ṣaḥīḥ Muslim de la Jābir, unde Profetul a spus în Predica de Adio: „Temeți-vă de Allah în privința femeilor, căci ele sunt asemenea unor captive la voi. Aveți drepturi asupra lor ca să nu lase pe cineva pe care nu-l agreați în patul vostru. Dacă totuși o fac, le puteți lovi ușor (ḍarban ghayra mubarriḥ). Drepturile lor asupra voastră sunt să le întrețineți și să le îmbrăcați cu bunătate.”
La fel, Ibn ʿAbbās și alții au spus: Înseamnă o lovire ne-dureroasă. Al-Ḥasan al-Baṣrī a explicat-o drept o lovire care nu lasă urmă. Fuqahāʾ au clarificat că nu trebuie să rupă oase sau să cauzeze vătămare.
ʿAlī ibn Abī Ṭalḥa, relatând de la Ibn ʿAbbās, a spus: „El o părăsește în pat. Dacă revine la ascultare, nu mai este nevoie de altceva. Altfel, Allah i-a permis să o lovească ușor (ḍarban ghayra mubarriḥ), având grijă să nu rupă oase. Dacă tot refuză, chestiunea merge mai departe pentru rezolvare.”
Tafsīr Ibn Kathīr 4:34 (2/299)
Traducere: Allah, preamărit fie El, spune: „Povățuiți-le, o, bărbaților, cu privire la neascultarea lor. Dacă revin la împlinirea îndatoririlor față de voi, țineți-le strâns în casele lor și loviți-le pentru a le readuce la datoria de a-L asculta pe Allah și de a vă împlini drepturile.” Savanții interpretării au afirmat că natura lovirii pe care Allah a permis-o pentru o soție neascultătoare (nāshiz) este o lovire ghayr mubarriḥ (ne-dureroasă). Saʿīd ibn Jubayr (d. 95 H): „Și loviți-le” înseamnă o lovire ne-dureroasă.
Ibn Ḥamīd a relatat de la Yaḥyā ibn Wāḍiḥ, de la Abū Ḥamza, de la ʿAṭāʾ ibn Sāʾib, de la Saʿīd ibn Jubayr același sens. Ibn Ḥamīd a relatat de la Jarīr, de la Mughīra, de la al-Shaʿbī: „Lovirea este ne-dureroasă.” Al-Muthannā a relatat de la Ḥibbān ibn Mūsā, de la Ibn al-Mubārak, care a transmis de la Sharīk, de la ʿAṭāʾ ibn Sāʾib, de la Saʿīd ibn Jubayr, de la Ibn ʿAbbās: „Și loviți-le” înseamnă o lovire ne-dureroasă.
Ibn ʿAbbās a spus: „Și părăsiți-le în pat și loviți-le.” A zis: „O părăsești în pat și, dacă revine la ascultare, nu mai este nimic de făcut. Dacă nu, Allah ți-a permis să o lovești ușor, fără a-i rupe oasele.
Dacă revine la ascultare, nu mai este nevoie de altceva; dacă nu, problema poate escalada până la despăgubire.” Al-Ḥasan al-Baṣrī (d. 100 H) și Qatādah (d. 117 H) au spus: „Și loviți-le.” Adică: „O lovire ne-dureroasă.”
ʿAbd al-Razzāq a relatat, de asemenea, de la Ibn Jurayj, care l-a întrebat pe ʿAṭāʾ ibn Abī Rabāḥ (d. 114 H) despre „Și loviți-le.” Înseamnă: „O lovire ne-dureroasă.” Qatādah a spus despre „Părăsiți-le în pat și loviți-le.”
El a zis: „O părăsești în pat, iar dacă refuză, o lovești cu o lovire ne-dureroasă și care nu o umilește.” ʿAṭāʾ a zis despre „Și loviți-le.” A zis: „O lovește ușor cu ceva precum un siwāk sau ceva similar.”
Tafsīr aṭ-Ṭabarī 4:34 (6/710–711)
Profetul ﷺ spune că bărbații trebuie să-și trateze soțiile cu bunătate, interzicând lovirea feței, insultarea lor sau părăsirea lor, exceptând în interiorul casei.
Dacă o soție ascultă, soțul nu ar trebui să caute cusururi la ea. Ibn ʿUyaynah a spus că iubirea nu poate fi impusă. Savanții au dezbătut dacă povățuirea, părăsirea și lovirea trebuie făcute împreună sau în etape. Opinia preferată este aplicarea lor progresivă, dacă nesupunerea continuă.
Dacă un cuplu se confruntă cu o discordie serioasă, trebuie numiți arbitri din ambele familii pentru a-i ajuta să se împace. Dacă amândoi doresc sincer reconcilierea, Allah va aduce armonie. Dacă despărțirea este mai bună, pot divorța. ʿAlī رضي الله عنه a hotărât că atât soțul, cât și soția trebuie să accepte decizia arbitrilor.
Traducere: Saʿīd a relatat de la Abū Hurayrah رضي الله عنه că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Cea mai bună dintre femei este aceea care, dacă te uiți la ea, te mulțumește; dacă îi poruncești, te ascultă; iar dacă ești absent, te păzește în privința averii tale și a ei însăși.” (Relatat de al-Nasāʾī în Kitāb al-Nikāḥ, „Capitol: Care femei sunt cele mai bune”, 6/68; autentificat de al-Ḥākim în al-Mustadrak, 2/161–162, și menționat de aṭ-Ṭabarī în Tafsīr, 8/295. Ibn Ḥajar l-a atribuit și lui al-Bazzār cu formularea: „O femeie dreaptă este cea care, dacă te uiți la ea...” și a spus: „A fost relatat și de Abū Dāwūd, al-Ḥākim și al-Tirmidhī de la Mujāhid, relatând de la Ibn ʿAbbās. Există și o relatare de la Abū Umāmah în Ibn Mājah, dar lanțul ei este slab” (al-Kāfī al-Shāfī, 43)).
Apoi el ﷺ a recitat: „Bărbații sunt îngrijitori asupra femeilor...” (Coran 4:34).
„Iar pe cele de la care vă temeți de nesupunere”
Aceasta se referă la neascultarea lor. Cuvântul nushūz (nesupunere) își are originea în aroganță și ridicarea deasupra locului cuvenit. Este înrudit cu nashr, care înseamnă loc înălțat.
„Povățuiți-le” — adică avertizați-le de pedeapsa lui Allah și aduceți-le aminte prin cuvinte.
„Și [dacă persistă] părăsiți-le în pat” — Ibn ʿAbbās a spus că aceasta înseamnă să-i întoarcă spatele în pat și să nu-i vorbească. Alții au spus că înseamnă să se despartă cu totul de ea și să se mute în alt pat. (aṭ-Ṭabarī, Tafsīr, 5/38).
„Iar [în cele din urmă] loviți-le” — dacă tot nu se opresc nici după părăsire, atunci să fie lovite cu o lovire ne-violentă, ne-vătămătoare. ʿAṭāʾ a spus: „Cu un siwāk (un bețișor mic pentru curățarea dinților)” (aṭ-Ṭabarī, Tafsīr, 5/39).
A fost relatat într-un hadith că Profetul ﷺ a spus: „Dreptul femeii este să o hrănești când mănânci, să o îmbraci când dobândești avere, să nu-i lovești fața, să nu o ocărăști și să nu o părăsești decât în casă.” (Relatat de Abū Dāwūd în Kitāb al-Nikāḥ, „Capitol despre dreptul femeii asupra soțului ei”, 3/67–68; Ibn Mājah în Kitāb al-Nikāḥ, „Capitol despre dreptul femeii asupra soțului”, nr. 1800, 1/594; Ibn Ḥibbān, nr. 1286, Mawārid al-Ẓamʿān, 212. Autentificat de al-Ḥākim în al-Mustadrak, 2/187–188, și confirmat de al-Ḏahabī. Al-Mundhirī l-a atribuit lui al-Nasāʾī în al-Kubrā și a fost relatat și de Aḥmad în al-Musnad, 4/446–447, de la Muʿāwiyah ibn Ḥaydah, precum și de al-Baghawī în Sharḥ al-Sunnah, 9/160).
„Iar dacă vă ascultă, nu căutați cale împotriva lor”
Adică să nu le căutați greșeală fără motiv. Sufyān ibn ʿUyaynah (d. 198 H) a spus: „Nu le forțați să vă iubească, căci inima nu este în puterea lor” (aṭ-Ṭabarī, Tafsīr, 5/40).
„Într-adevăr, Allah este Preaînalt, Prea Mare” — adică este deasupra împovărării robilor Săi peste puterea lor.
Sensul aparent al versetului indică faptul că soțul combină toate cele trei acțiuni — povățuire, părăsire și lovire. Unii savanți au ținut de sensul literal, spunând că, dacă apare nushūz (nesupunere), toate cele trei acțiuni se iau împreună. Ei au interpretat „teama” din „pe cele de la care vă temeți de nesupunere” ca însemnând certitudine, ca în „Dar dacă cineva se teme de o greșeală a testatorului” (Coran 2:182). Alții au interpretat „teama” ca simplă bănuială, ca în „Și dacă vă temeți de trădare din partea unui popor” (Coran 8:58).
Ei au spus că aceste acțiuni se aplică progresiv: dacă se bănuiește nesupunerea prin semne de asprime și purtare rea, soțul mai întâi o povățuiește; dacă persistă, o părăsește; dacă continuă, atunci o poate lovi ușor (aṭ-Ṭabarī, Tafsīr, 5/41).
„Iar dacă vă temeți de neînțelegere între ei” (Coran 4:35)
Aceasta se referă la neînțelegerea dintre soț și soție. Cuvântul teamă aici înseamnă certitudine, în timp ce unii spun că înseamnă bănuială, ca în „Dacă vă temeți de neînțelegere între ei” (Coran 4:35).
Dacă apare discordie între soți și nici soțul nu iartă, nici soția nu-și împlinește îndatoririle, iar ei recurg la vorbe și fapte nepermise, atunci conducătorul (imām) numește un arbitru (reprezentant din familia fiecărui soț, numit pentru a media și a rezolva disputa) din familia soțului și un altul din familia soției — doi bărbați liberi și drepți. Fiecare arbitru trebuie să cerceteze poziția celui pe care îl reprezintă — dacă dorește reconciliere sau despărțire.
Cei doi arbitri se întâlnesc apoi și hotărăsc ceea ce consideră mai bun pentru cuplu. Aceasta este semnificația zicerii lui Allah: „Numiți un arbitru din familia lui și un arbitru din familia ei. Dacă amândoi doresc împăcarea, Allah va aduce armonie între ei.”
Unii savanți au interpretat „ei” ca referindu-se la cei doi arbitri, în timp ce alții au spus că se referă la soți (aṭ-Ṭabarī, Tafsīr, 5/42).
Ibn Sībīn a relatat de la ʿUbaydah că a spus despre acest verset: „Iar dacă vă temeți de neînțelegere între ei, numiți un arbitru din familia lui și un arbitru din familia ei.” Un bărbat și o femeie au venit la ʿAlī ibn Abī Ṭālib رضي الله عنه cu reprezentanți din familiile lor. ʿAlī le-a poruncit să numească un arbitru din familia lui și un arbitru din familia ei, apoi le-a spus celor doi arbitri: „Știți ce vi se cere? Dacă hotărâți să rămână împreună, vor rămâne împreună. Dacă hotărâți să se despartă, se vor despărți.” Femeia a spus: „Accept hotărârea lui Allah cu privire la ceea ce mi se cuvine și la ce am datorie.” Bărbatul a spus: „Cât despre despărțire, nu o accept.” ʿAlī a spus: „Pe Allah, minți! Trebuie să accepți la fel ca ea” (aṭ-Ṭabarī, Tafsīr, 8/320–321; al-Umm, 5/177. Al-Shāfiʿī a spus: „Hadithul lui ʿAlī este autentic pentru noi.” Al-Bayhaqī l-a relatat în al-Sunan, 7/205–306, cu un lanț sănătos, și al-Baghawī în Sharḥ al-Sunnah, 9/189–190).
Tafsīr al-Baghawī, Coran 4:34–35 (5/208–209)
Traducere: Zicerea lui Allah: „Iar [în cele din urmă] loviți-le” (Coran 4:34) – Allah a poruncit să se înceapă mai întâi cu povățuirea, apoi cu părăsirea, iar dacă niciuna nu funcționează, cu lovirea. Aceasta pentru că lovirea este ceea ce o îndreaptă și o constrânge să-și împlinească drepturile soțului. Lovirea menționată în acest verset este una disciplinară și ne-severă (ḍarb al-adab ghayr al-mubriḥ), adică nu rupe oase și nu cauzează niciun prejudiciu de durată (al-Muḥarrar al-Wajīz, 2/48). Ea trebuie să fie o lovire ușoară, precum o împungere sau ceva similar, deoarece scopul ei este corectarea, nimic mai mult.
Prin urmare, dacă lovirea duce la vătămare gravă sau moarte, atunci este necesară răspunderea. Același verdict se aplică unui profesor care își disciplinează elevul — dacă lovirea depășește corecția și rezultă vătămare sau moarte, profesorul este tras la răspundere. (al-Muḥarrar al-Wajīz, 2/48).
Tafsīr al-Qurṭubī (6/285) Coran 4:34